DEMISIA DE ONOARE

 In viaţã existã momente în care trebuie sã alegem. Intre adevãr şi minciuna. Intre bine şi rãu. Intre certitudine şi speranţã. De 25 de ani, noi românii am ezitat mereu sã alegem ce ar fi fost bine pentru noi. Am aşteptat sã aleagã alţii pentru noi. Si asta pentru cã aşteptarea ne-a dat iluzia că facem ceva, când, de fapt, nu am facut nimic decat sã murim suportabil, puţin câte puţin, cel puţin moral, spiritual, educaţional...

Acum, dupa 25 de ani, vedem ca indiferenţa şi ezitarea noastra ne-a îngroapat certitudinile. Nu mai credem în dreptate şi ne-am hotărăt să nu-i mai pronunţam numele. Nu mai credem în adevãr şi ne-am hotărăt să uitam de el. Aşa dupã cum spunea Eminescu, am devenit “zăpăciţi, nu mai ştim ce voim, ce să facem, ce să primim, ce să respingem, în cine să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim unii pe alţii”. Ca naţie am devenit mult prea indiferenţi, deşi înlãuntrul sufletelor noastre suntem conştienţi cã nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferenţă.

Din fericire insa, nimeni nu a reuşit sã ne ucida visele, speranţele, trãirile, dar şi credinţa în Dumnezeu.

Dar pentru ca visele noastre sa devinã certitudini e nevoie de implicare.

IM – PLI – CA – RE!

Acesta a fost crezul pentru care în 2008 am acceptat sa candidez la Consiliul Local sector 4. Am considerat cã implicarea mea va schimba ceva. De aceea, în cei şapte ani de mandat de consilier local am facut întocmai cum am fost învãţat de strãbunii mei, oameni din Tara Fagarasului: am acţionat cu mintea şi cu sufletul în orice moment, cu orice preţ ! Am cãutat sa fac doar bine. Atât cât am putut, ori cât m-am priceput. Am crezut cu tãrie (şi încã mai cred!) cã atunci atunci când crezi în adevar şi în dreptate şi faci mãcar un singur om fericit, îţi poţi considera misiunea îndeplinitã. Nu ştiu câtor suflete le-am putut readuce zâmbetul sau liniştea sufleteascã în perioada cât am fost consilier local. Asta rãmâne sã spunã cei cãrora le-am întins o mânã de ajutor, aşa cum am putut şi cum m-am priceput.

Ştiu însã cã tot ceea ce am fãcut a fost din suflet şi din inimã, cu devotement pentru semenii mei. Din acest motiv sper cã în cei şapte ani de mandat am lãsat ceva în urma mea.

Aseara mi-am dat demisia de onoare din funcţia de consilier local al Primãriei Sector 4.

Am avut un singur motiv : sunt pãrinte. Am doi copii pe care mã strãduiesc sã-i cresc falnici ca brazii care nu îndoiesc niciodatã. Nu ştiu cum aş reacţiona dacã unul dintre pruncii mei ar pieri ... Din acest motiv, de la momentul tragediei din Colectiv nu mai sunt întreg sufleteşte. Mã simt neputincios în faţa unei asemenea tragedii ... Acolo, printre îngerii care au murit, mi-au pierit şi prieteni, şi cunoscuţi ... Imi reproşez cã nu am ştiut de bomba aceea cu cea numitã Colectiv, astfel încât sã o pot dezamorsa, aşa cum m-aş fi priceput, cu pârghiile mici pe care le aveam la îndemânã, înainte de a se produce nenorocirea ... Imi reproşez cã în seara aceea tragicã în afarã de a mã ruga la Dumnezeu nu am reuşit sã salvez mãcar o viaţã ...

Ce i-aş putea spune eu acum unui pãrinte care şi-a îngropat pruncul ? Absolut nimic ... Nicio vorbã nu-i va aduce în veci alinarea. 

Iar scuzele ar fi mult prea tardive...

Sper din inimã cã o asemenea tragedie nu se va mai repeta. Dar îmi este teamã cã din cauza lipsei unor legi simple şi predictibile, a unei infrastructuri adecvate şi a unor oameni responsabili, dornici şi curajoşi care sã fie în slujba semenilor lor cu inima, sufletul şi mintea, o asemenea suferinţã se va mai putea repeta. Oricând!

Cred cã în aceastã ţarã certitudinile pe care le-am aşteptat de 25 de ani, pot prinde viaţã acum. Dar cu oameni destoinici, cu oameni de valoare, cu oameni care cred în Dumnezeu şi care îşi pun viaţa în slujba semenilor lor.

Sper ca sacrificiul tinerilor morţi la Colectiv sã fie momentul renaşterii spirituale şi morale naţiei noastre. 

România are nevoie de o schimbare  de fond şi nu de formã, şi de aceea sper din tot sufletul cã aceastã tragedie nu va fi folositã de nimeni în lupta politicã. Nu vreau sã cred cã sub pretextul aflãrii adevãrului acestei tragedii, se va cãuta pedepsirea cu orice preţ a vinovaţilor fãrã vinã, aşa cum s-a întâmplat în explozia de la maternitatea Giuleşti. 

Dacã se va întâmpla aşa ceva, orice sacrificiu va fi în zadar, iar şansa renaşterii noastre naţionale va întârzia sã vinã, şi probabil va fi zãdãrnicitã pentru totdeauna. 

Acesta este crezul meu!

Dumnezeu sã binecuvânteze România! 

Aşa sã ne ajute Dumnezeu!